Marian Zidaru este marele câștigător al concursului de creație pentru noul “Trofeu Constantin Brâncoveanu”. Membrii juriului au decis că macheta “Crucea trup” este cea care i-a adus premiul în valoare de 7.000 de euro(brut) artistului.
Competiția a avut la bază găsirea următorului trofeu al Galei Constantin Brâncoveanu, eveniment organizat anual de Fundația Alexandrion pentru a răsplăti munca și dedicarea oamenilor de cultură din România.
Juriul concursului de creație a fost format din personalități marcante precum Doina Mândru, istoric de artă – președintele juriului, Nawaf Salameh, președintele Fundației Alexandrion – vicepreședintele juriului- reprezentat de către Ioana Corcodel, Ioan Scurtu, istoric – membru al juriului, Mircea Roman, sculptor – membru al juriului, Magda Cârneci, critic – membru al juriului, Cătălin Bălescu, rector UNARTE – membru al juriului, Ștefan Râmniceanu, artist plastic – membru al juriului, Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș.
Juriul a avut o misiune dificilă și a fost nevoit să aleagă între lucrările a 57 de concurenți, înscriși în competiție conform Regulamentului. În cele din urmă, acesta a decis că cel care a reușit să surprindă în lucrarea sa esența și valorile martirului Constantin Brâncoveanu, personaj emblematic al culturii și istoriei române, a fost Marian Zidaru:
“„Crucea Trup”, creată de Marian Zidaru, a fost aleasă ca trofeu reprezentativ pentru ideea de martiriu, ideea creștină de creștere și solidaritate.” , au spus jurații în motivația lor.
“Ne-am dorit ca noul trofeu Constantin Brâncoveanu să însumeze valorile spirituale pe care Sfântul Martir ni le-a lăsat moștenire și pe care le respectăm și le onorăm. Misiunea juriului a fost într-adevăr una extrem de dificilă. Așa cum ne-am așteptat, spiritul creator al artiștilor români a fost la cel mai înalt nivel. Fiecare dintre concurenți a încercat să redea cât mai bine și cât mai sugestiv aceste valori, dar câștigător putea fi desemnat doar unul, iar juriul a luat decizia. Îl felicit din toată inima pe câștigător și sunt convins că va fi mândru de fiecare trofeu pe care îl vom oferi figurilor emblematice în cadrul Galelor Constantin Brâncoveanu”, a declarat Nawaf Salameh, președintele Fundației Alexandrion.
Sculptorul Marian Zidaru, câștigătorul concursului, s-a născut în Balotești, județul Ilfov, pe 22 august 1956. Numele său este unul cunoscut în lumea artistică. Marian Zidaru a participat cu numeroase lucrări de sculptură și desen pline de însemnătate culturală și religioasă la expoziții naționale și internaționale. Lucrările sale se găsesc în renumite muzee și galerii din România și din lume, dar și în colecții particulare de artă din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia.
Concursul de creație pentru crearea noului trofeu Constantin Brancoveanu a fost lansat de Fundația Alexandrion pe 13 martie. Termenul limită de înscriere a lucrărilor în concurs a fost 1 iunie, iar aceasta s-a făcut direct pe site-ul Fundației. Regulamentul concursului prevedea, printre altele și obligativitatea trimiterii unei machete către organizator.