Gala premiilor Constantin Brâncoveanu International
Selectează ediția:2018
Decernarea Premiilor Constantin Brâncoveanu International a avut loc pe 27 noiembrie, în cadrul unei gale inaugurale organizate la celebra New York Public Library. La eleganta ceremonie au luat parte peste 300 de oaspeți. Premiile Constantin Brâncoveanu Internațional au fost oferite pentru categoriile: Artă, Film, Știintă, Arhitectură, Medicină, Literatură, Muncă Umanitară, Politică și Diplomație. Fundația oferă, la fiecare ediție, și două premii speciale pentru personalități care și-au lăsat amprenta asupra societății și sunt o sursă constantă de inspirație pentru ceilalți.
Mesajul președintelui
În România, premiul cu numele lui Brâncoveanu onorează anual marile valori ale științei, culturii, istoriei, economiei și medicinei românești. Am făcut același lucru și în cîteva Capitale europene, iar acum am traversat Oceanul. Grupul nostru a coborât pe pămînt american, țara libertăților și prosperității, și el a fost urmat și de Fundația Alexandrion.
La această primă ediție a Premiilor Constantin Brâncoveanu Internațional am premiat personalități aparținând anumitor culturi. Cu siguranță că, în anii următori, premiile noastre vor acoperi întreg globul. De data aceasta, eu și Fundația Alexandrion am decis să facem și un gest de repect pentru cei care au însemnat enorm în viața noastră.
Veti vedea că vom premia mari personalități de origine siriană. Este vorba despre țara în care m-am născut și care trece acum prin vremuri grele. Vom premia și personalități aparținând culturii elene și culturii române. Sunt cele două culturi reprezentând două țări în care am studiat și m-am format ca profesionist și ca om de afaceri. Le datorez enorm. Nu în ultimul rând, Premiile Constantin Brâncoveanu International vor merge și către personalități de valoare internatională din SUA. Ei reprezintă pentru mine țara care m-a primit pentru a da viață unui mare proiect economic, un proiect de viață hotărâtor pentru mine, pentru familia mea și pentru colegii mei.
Împreună suntem datori pentru a face pași spre o lume mai bună.
Premiul Special al Fundației Alexandrion
Fundația Alexandrion a oferit în cadrul Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu Internațional două premii speciale pentru personalități remarcabile. Cele două distincții au fost oferite la New York, Corneliei Zicu și lui Anton Lixandroiu. Cornelia Zicu a fost aleasă pentru atitutindea ei vizionară, pentru pioneriatul în mediul afacerilor și reprezentarea valorilor românești pe piața americană, iar Anton Lixandroiu pentru susținrea continuă a valorilor spirituale românești.
Laureați
Arte
Alexandru Darida
Pentru talentul său excepțional și pentru operele de artă deosebite, celebre la scară mondială și pentru contribuțiile sale la domeniul artei de peste 40 de ani.
Arte
Tsiaras Filippo
Pentru contribuțiile sale excepționale la domeniul artelor de-a lungul carierei sale de peste 40 de ani.
Știință
Ruxandra Vidu
Pentru contribuția sa în domeniile ingineriei chimice și științei materialelor.
Arhitectură
Mihai Radu
Pentru proiectele sale pline de de expresivitate stilistică care au devenit o referință comună în România, Statele Unite ale Americii și alte țări din întreaga lume.
Literatură
Doina Uricaru
Pentru volumele ei de versuri publicate din 1976 pana în prezent, studiile sale de critică literară și toate contribuțiile ei în domeniul literar.
6. Jurnalism: Antonis H. Diamataris – Pentru pasiunea sa excepțională pentru egalitatea între toți americanii și pentru jurnalismul responsabil.
Jurnalism
Antonis H. Diamataris
Pentru pasiunea sa excepțională pentru egalitatea între toți americanii și pentru jurnalismul responsabil.
Film
Maria Tzompanaki
Pentru munca ei excepțională realizată ca actriță și regizor și contribuția ei la domeniul artistic.
Medicină
Dr. Souhel Najjar
Pentru cercetările sale clinice și expertiza didactică, dedicarea sa pentru diagnosticul și tratamentul epilepsiei, afecțiunilor neuropsihiatrice legate de neuroinflamare și a afecțiunilor autoimune ale sistemului nervos central și pentru contribuția sa la domeniul medical de-a lungul cariere sale de peste 20 de ani.
Muncă umanitară
Michael Carroll
pentru foto-reportajele realizate pentru publicații internaționale și pentru munca umanitară depusă în România.
Politică
Michael N Gianaris
Pentru munca sa ca reformator neobosit al guvernului american și contribuția sa la sistemul de justiție socială.
Diplomație
H.E. Hans Klemm
Pentru strădaniile sale de a îmbunătății permanent relațiile dintre România și SUA, în calitatea sa de Ambasador al SUA în România