Fundația Alexandrion a organizat miercuri, 23 mai 2018, Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu. În cadrul evenimentului, ajuns la cea de a doua ediție internațională, au fost premiați atât oameni de cultură, cât și personalități de business cu rezultate deosebite în peisajul economic românesc sau german. Peste 150 de invitați au avut parte de o seară memorabilă la Casa  Artiștilor din München. Nawaf Salameh, CEO Alexandrion Group și președintele Fundației Alexandrion, a susținut un discurs în care a subliniat importanța diasporei și le-a transmis mulțumiri tuturor celor care, prin munca lor schimbă zi de zi, în bine, viața celor din jur.

După ce anul trecut a premiat românii excepționali din Marea Britanie, Fundația Alexandrion s-a îndreptat anul acesta către românii din Germania. Diaspora română a avut și are în continuare un rol foarte important și o contribuție substanțială  în economia, știința, cultura și societatea germană.

În cadrul galei de miercuri au fost oferite șase premii Constantin Brâncoveanu și două Diplome de Onoare ale Fundației Alexandrion. Au fost premiați Prof. dr. Harald Zimmermann, omul de afaceri Teodor Garabet, Dr. Albrecht Hornbach, Preasfințitul Sofian Brașoveanul și părintele Simion Felecan, Prof. dr. Adrian Ursulescu, Mircea Carp, Pavel Chihaia și Florin Zaheu.

„În 2014, Fundația Alexandrion a început un demers unic. Prin organizarea Galelor Premiilor Constantin Brâncoveanu, ne-am propus să îi găsim și să-i răsplătim pe oamenii aceia excepționali care întruchipează valorile spirituale ale României și ale Europei de ieri, de azi și de mâine. Astăzi, a venit momentul sa ne uităm la diasporă, o sursă nesecată de inspirație și determinare. Vrem ca românii performanți din Germania să știe că îi prețuim“, a spus Nawaf Salameh, președintele Fundației Alexandrion.

Dl. Salameh și-a manifestat totodată admirația față de rigoarea și determinarea modelului de business german, precizând ca Germania este o țară în care Grupul Alexandrion a cunoscut, în ultimii ani, și cunoaște o activitate dinamică, fiind vorba despre o regiune in care caută consolidare și dezvoltare.

Președintele juriului a fost academicianul Dan Berindei, vicepreședinte prof. univ. dr. Andrei Marga. Din juriu au mai făcut parte: prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, Ștefan Râmniceanu – artist plastic, laureat al premiului Academiei și al premiilor Constantin Brâncoveanu, dr. Dana Safta, Magda Mihăilescu – critic de film,  prof. univ. dr. Ioan Scurtu,  Liviu Ioan Stoiciu, scriitor,  prof. dr. arh.  Marian  Moiceanu, rectorul UAIM, Ileana Lucaciu – critic de teatru și Dumitru Constantin – secretarul Juriului. Potrivit Regulamentului Galei Premiilor „Constantin Brâncoveanu”, fiecare laureat a primit câte o distincție specială și o lucrare în bronz a reputatului sculptor Ion Bolborea.

Laureații Galei Constantin Brâncoveanu din München, 2018, sunt:

Preasfințitul Sofian Braşoveanul și părintele Simion Felecan, premiați pentru fondarea  Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Germania, pentru ciclul de conferinţe ”100  de  ani România”, respectiv pentru ctitorirea Bisericii Buna Vestire din München.

Prof. dr. Harald Zimmermann, premiat pentru întreaga sa carieră dedicată cercetării și scrierii istoriei germane și pentru lucrările dedicate Transilvaniei medievale.

Prof.dr. Adrian Ursulescu, premiat pentru performanțele sale unice în chirurgia cardică minimalinvazivă şi pentru cursurile pe care le ţine în România, la Universitățile din Arad, Timișoara și Oradea.

Mircea Carp, premiat pentru o carieră exemplară de jurnalist, trăită după anii din tranşeele celui de – Al Doilea Război Mondial. Şi, totodată, pentru dreapta linie ținută la posturile de Radio Vocea Americii și Radio Europa Liberă.

Au fost premiați și oamenii de afaceri:

Teodor Garabet, pentru construcțiile civile și industriale ridicate în Europa, Asia și America, dar și pentru contribuții deosebite la cooperarea între firmele germane și cele românești.

Albrecht Hornbach, pentru excepționala dezvoltare a grupului Hornbach în Germania, în România și în Europa.

Fundația Alexandrion a oferit și două diplome de onoare domnilor:

Pavel Chihaia, cercetător al istoriei artei românești, autor de romane și piese de teatru, membru al organizaţiei anticomuniste „Mihai Eminescu“ și colaborator permanent al Radio Europa Liberă.

Florin Zaheu, preşedinte al Asociaţiei de cultură germano-române „Gerrum“, organizator de acţiuni culturale la Forumul germano-român din Stuttgart.

La evenimentul desfășurat în capitala Bavariei au luat parte ambasadorul României de la Berlin, E.S. Emil Hurezeanu, Consulul General al României din München, doamna Iulia Ramona Chiriac și alți diplomați străini acreditați la München, dar și invitaţi speciali din cadrul cancelariei şi autorităţilor din landul bavarez.

Evenimentul din München, moderat de Mihai Rusu, reprezintă cea de-a doua ediție a Galelor Constantin Brâncoveanu în lume. Prima ediție internațională a avut loc în 2017, la Londra. În România, Gala Constantin Brâncoveanu ajunge în 2018 la a cincea  ediție. La sfârșitul decernării premiilor Brâncoveanu din München, foștii colegi Emil Hurezeanu și Mihai Rusu au evocat personalitatea lui Mircea Carp. La această gală, în semn de omagiu dedicat Centenarului Marii Uniri, Bogdan Simion a adus o pălărie, o cobză și o baladă, toate vechi de 100 de ani.

Vă invităm să urmăriți reluarea integrală a galei:

Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu München

Urmăriți transmisiunea în direct de la Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu din München. Evenimentul începe la ora 20:00.
***
Watch the live broadcast from the Constantin Brâncoveanu Awards Gala in München. The event starts at 20:00.

Posted by Fundația Alexandrion on Wednesday, May 23, 2018