Gala premiilor Constantin Brâncoveanu

Selectează ediția:

2021

Cea de-a opta ediție a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu, inițiată și organizată de Fundația Alexandrion, a premiat personalități excepționale din 8 domenii de activitate. Evenimentul a avut loc pe platourile Digi24 TV și s-a desfășurat cu respectarea strictă a tuturor măsurilor legislative stabilite in contextul COVID-19 pentru limitarea transmiterii virusului. Gala a fost televizată pe Digi24 TV și a putut fi urmărită online pe paginile de Facebook, LinkedIn și YouTube ale Fundației Alexandrion.

Mesajul președintelui Fundației Alexandrion

„Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu a ajuns să fie un reper și un punct de întâlnire a marilor personalități ale culturii și științei românești. Nu mai încape îndoială că trăim vremuri grele de mai mult de un an, vremuri care ne afectează pe toți. Am fost și suntem martorii unui fenomen care poate să ne dezbine sau poate să ne aducă mai aproape unii de alții. Cultura și credința au un rol extrem de important în astfel de momente. Ele pot echilibra stările pe care o societate le traversează. Așa cum Constantin Brâncoveanu, părintele spiritual al acestei gale, și-a dedicat întreaga viață credinței și dezvoltării culturii românești, așa suntem și noi datori să păstrăm această cultură înfloritoare în viață, să o ajutăm să se dezvolte și mai mult și să o transmitem generațiilor care vor veni.

Premiul Special al Fundației Alexandrion

Distincția de onoare a fost oferită Excelenței Sale, Nunțiul Apostolic, Mons. Miguel Maury Buendia.

Laureații

Premiile Constantin Brâncoveanu sunt oferite laureaților pentru un proiect realizat în anul care a trecut de la ediția precedentă sau pentru realizările obținute de-a lungul întregii cariere. Lansată de către Fundația Alexandrion în anul 2014, Gala Constantin Brâncoveanu a onorat până în prezent 50 de personalități, printre care se numără actori, arhitecți, istorici, oameni de știință și clerici care, prin munca și realizările lor au influențat în mod semnificativ evoluția societății românești.

Medicină

Prof. Dr. Margit Șerban

Premiu pentru cariera de excepţie

Prof. Dr. Margit Şerban este o figură emblematică a medicinei timișorene și este considerată unul dintre cei mai reputați specialiști în hematologia pediatrică în Romania și în Europa. De-a lungul carierei, a contribuit la construirea secțiilor de Onco-Hematologie pediatrică și a pus bazele unor laboratoare performante: laborator de imunologie celulară, laborator de citogenetică, laborator de biologie moleculară, laborator de hemostază.
Prof. Dr. Margit Şerban s-a remarcat prin aportul adus în coordonarea echipei de transplant medular realizând în premieră naţională primul transplant cu celule stem prelevate din sângele ombilical al fratelui donatorului și primul tranplant cu celule stem de la un donator neînrudit.

Literatură

Mircea Radu Iacoban

Premiu pentru cartea „Teatrul românesc contemporan”, editura Academiei Române

Mircea Radu Iacoban este scriitor, dramaturg, prozator și scenarist roman și este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani. Mircea Radu Iacoban a fost onorat cu numeroase premii și distincții de-a lungul carierei, obținând de trei ori Ordinul „Meritul Cultural”, Medalia de Stat „Mihai Eminescu”.

Istorie

Bogdan Jitea

Premiu pentru cartea „Cinema in RSR”, editura Polirom

Bogdan Jitea, cercetator istoric și specialist în istoria cinematografiei s-a evidentiat prin cartea sa „Cinema in RSR. Conformism și disidență în industria ceaușistă de film”, prin care a reușit să ofere o imagine exactă și documentată a modului în care a funcționat industria cinematografică de dinainte de 1989.
În 2011 a coordonat proiectul ”Cinema și politică în anii comunismului”, concretizat prin filmul documentar ”Epopeea națională cinematografică”.

Teatru

Premiu pentru cariera de excepţie

George Banu este profesor emerit de studii teatrale la Universitatea Sorbona – Paris (Franţa).
A publicat în Franța și România un număr semnificativ de cărți consacrate marilor figuri ale scenei europene, precum Peter Brook, Antoine Vitez, Patrice Chéreau sau raporturilor între teatru și pictură: Cortina sau fisura lumii, Spatele omului, Nocturne, Usa, în inima intimității.
Este președinte de onoare al Asociației Internaționale de Critici de Teatru și membru de onoare al Academiei Romane.

Arhitectură

Arh. Adrian Zerva

Premiu pentru proiectul „Dacia One” din București

Adrian Zerva este o personalitate complexă a arhitecturii românești contemporane, practician și profesor. Cu un parcurs profesional impecabil, Adrian Zerva a demonstrat abilităţi remarcabile și professionalism desăvârșit reflectate ȋn lucrare sa valoroasă, “Dacia One”.
Adrian Zerva a fost membru în comisii de jurizare pentru concursuri de arhitectură, participant la concursuri Bienalei Naționale de Arhitectură și câștigător al acestor premii.

Arte plastice

Acad. Mircia Dumitrescu

Premiu pentru cariera de excepţie

Acad. Mircia Dumitrescu este o personalitate proeminentă a artei românești contemporane. Este considerat patriarhul graficii românești de astăzi si perceput ca „un geniu generos și modest“, cu o infinită dragoste de carte și cuvânt. I s-au acordat numeroase premii si distincții, obtinând Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler la categoria “arte plastice” si “literatură”. Este membru în asociații profesionale atât naționale cât și internaționale.
În 1965 a început activitatea didactică și a parcurs toate treptele ajungând profesor universitar la Academia de Artă din București.

Muzică

Gabriel Croitoru

Premiu pentru cariera de excepţie

Violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o prezență extrem de bogată în viața muzicală, în triplă postură de solist-concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca şi profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Gabriel Croitoru a performat ca solist în compania unor orchestre importante, precum: London Royal Philharmonic, „Gewandhaus Orchester” Leipzig, Orchestra de camera „Regina Sofia”, Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte Carlo.
Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câştigat dreptul de folosinţă şi cântă la o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument ce a aparţinut lui George Enescu.

Film

Mircea Andreescu

Premiu pentru rolul din filmul „Dupa 40 de zile”, regizor Andrei Gruzsniczki

Cu peste 200 de personaje interpretate, actorul Mircea Andreescu s-a remarcat prin rolurile sale memorabile din filmele “Pas ȋn doi”, “A 11-a poruncă”, “A fost sau n-a fost”, pana la recentul “După 40 de zile”.
A participat la festivaluri internaționale la Cannes, Bruxeles și a fost premiat la nivel național pentru interpretarea lui Emanuel Pișcoci din filmul “A fost sau n-a fost”. În 2010 a obținut premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Jurați

Juriul galei, format din personalități cu cariere și realizări notabile a făcut nominalizări în 8 domenii: teatru, artă, medicină, film, istorie, literatură, arhitectură și muzică, iar laureații au fost anunțați în cadrul galei.

Acad. Răzvan Theodorescu

Istoric al culturii şi istoric de artă, președintele Juriului

Acad. Dan Berindei

Președintele onorific al juriului

Prof. dr. Andrei Marga

Vicepreședintele Juriului

Prof. univ. dr. Ludmila Patlanjoglu

Teatrolog, istoric şi critic de teatru

Ștefan Râmniceanu

Pictor

Prof. univ. dr. Irinel Popescu

Fondatorul programului național de transplant hepatic

Magda Mihăilescu

Critic de film

Dr. Constantin Corneanu

Istoric

Acad. Dumitru Radu Popescu

Scriitor, directorul Editurii Academiei Române

Prof. univ. dr. în arh. Marian Moiceanu

Rector al UAIM

Sorina Goia

Muzicolog

Galerie Foto