Gala premiilor Constantin Brâncoveanu
Selectează ediția:2016
Pentru al treilea an la rând Centrul Cultural Palatele Brâncovenești a găzduit, joi 29 septembrie 2016, Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, oferite de Fundația Alexandrion. Covorul roșu a fost așternut în curtea Palatului Mogoșoaia, iar sutele de invitați au luat parte la un spectacol de neuitat.
Mesajul președintelui
„Premierea în chiar Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia a celor mai de seamă cărturari și artiști ai neamului românesc reprezintă un minunat omagiu adus Sfinților Martiri Brâncoveneni. Este un mod de a da istoriei românești o dimensiune contemporană. Cei mai valoroși intelectuali români au primit premiul marcat de figura severă a lui Vodă Brâncoveanu, semn că spiritul său ne tutelează, că luminează calea spre viitor a creștinilor ortodocși din România și din Europa”.
Premiul Special al Fundației Alexandrion
Premiul Special al Fundației a fost oferit de președintele Fundației, Nawaf Salmeh Patriarhului Antiohiei și al Întregului Orient, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea pentru „lupta permanentă pentru pace și pentru oprirea dezastrului care se petrece la nivel global."
Cel de-al doilea Premiu Special al Fundației a fost oferit academicianului Eugen Doga. Fiica maestrului a fost la Mogoșoaia pentru a mulțumi în numele acestuia.
Laureați
Istorie
Ion Bulei
Istoric
Distincția a fost acordată pentru volumul „Regina Maria. Puterea amintirii” și pentru întreaga sa activitate, a explicat președintele juriului, academicianul Dan Berindei.
Arte Plastice
Mihai Vladimir Zamfirescu
Pictor
“Toți cei nominalizați stau în credința pe care este clădită măreția neamului românesc. Trebuie să vă mărturisesc, toți strămoșii mei pe linie maternă au fost slujitori la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. E un element important din biografia mea”, a spus pictorul.
Literatură
Ileana Mălăncioiu
Poet
Premiul i-a fost înmânat de Nicolae Dabija, redactorul șef al publicației basarabene Literatura și Arta, care a susținut la sfârșitul anilor 80 revenirea la scrierea limbii române cu grafie latină și declararea acesteia ca limbă de stat în RSS Moldovenească.
Muzică
Valentin Gheorghiu
Pianist și compozitor
„Prin concertele lui suntem prinși în lanțul dragostei pentru frumos” a fost prezentat de Grigore Leșe, membru al juriului. Din motive de sănătate Valentin Gheorghiu, nu a putut fi prezent la ceremonie. Premiul său a fost ridicat de soție.
Arhitectură
Romeo Ștefan Belea
Arhitect
„Toată cariera mea a fost marcată de profesorii din facultate. Erau formați ca sculptori și ingineri în perioada interbelică. Lecțiile lor de profesionalism erau incredibile, dar lecțiile lor de comportament cu niște puști ca noi, felul în care vedeau în noi potențialul și ne încurajau, m-au marcat pentru totdeauna”.(Romeo Ștefan Belea)
Teatru
Victor Rebengiuc
Actor
Un actor strălucit, cu o carieră de 60 de ani, care a însuflețit scenele de teatru și peliculelele de film din România.
Film
Lucian Pintilie
Regizor
Regizorul „Reconstituirii” și al „Balanței”, „filme care, în ciuda convingerii sale despre perisabilitatea cinematografului, refuză să se demodeze sau să devină simple exponate de cinematecă,(…) a devenit părintele fondator al Noului Val de cineaști apăruți în filmul românesc de după anul 2000, cu care împărtășește aceeași necesitate irepresibilă de a-și construi filmele pe fundamentul a ceeea ce numește substanța de viață.”(Cristina Corciovescu)
Bursa Nawaf Salameh
Emilia Dumitru
Elev
Eleva cu cele mai bune rezultate la învățătură din comuna Brâncoveni.
Jurați
Dan Berindei
Academician
Dumitru Radu Popescu
Academician
Ștefan Râmniceanu
Artist plastic
Eugen Negrici
Critic literar
Grigore Leșe
Artist
Dorin Ştefan
prof. arh.
Monica Andronescu
Critic de teatru
Cristina Corciovescu
Critic de film
Dumitru Constantin
Secretar
Artiști invitați
Prim-solista Operei din Sofia, Radostina Nikolaeva, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici a încheiat seara cu aria Elvirei din Ernani.