Gala premiilor Matei Brâncoveanu
Selectează ediția:După succesul primei ediții a Premiilor Constantin Brâncoveanu oferite de Fundația Alexandrion au fost voci care au întrebat: “Și pentru tinerii valoroși din artă și cultură când veți face ceva similar?” Astfel că urmarea firească pentru Fundația Alexandrion și pentru președintele acesteia, Nawaf Salameh, a fost dezvoltarea unui proiect și pentru cei care sunt la început de carieră, dar care dau dovadă de multă pasiune și implicare în ceea ce fac, contribuind astfel la dezvoltarea și îmbunătățirea domeniilor în care și-au asumat să profeseze. Astfel, au luat naștere Premiile Matei Brâncoveanu, botezate după mezinul voievodului martir, tânăr care s-a sacrificat alături de tatăl său pentru țară și credință.
De ce?
Anul 2020 este cel al schimbării și al repoziționării valorii celor care știu și pot inspira comunitățile din care fac parte. Fundația Alexandrion organizează deja de patru ediții Gala Premiilor Matei Brâncoveanu, dedicată tinerilor care contribuie activ la dezvoltarea societății noastre și devin adevărate modele pentru generația lor.
Cum se acordă?
Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2020 propune în premieră un format inedit de eveniment online care implică cinci profesionişti cunoscuți publicului, cu experienta bogată în domeniile lor de activitate, în selecția candidaților și oferă publicului misiunea de a alege marele câștigător. Candidații nu se mai subscriu unor domenii pre-definite (muzică, educație, cinematografie etc.), ci sunt premiați pentru combinația de talent, implicare socială și creativitate, care dă naștere unor proiecte care au potențialul să schimbe România de mâine”