Fundația Alexandrion a oferit în 2018, în cadrul unor acțiuni punctuale, peste 100.000 de mingi dedicate mai multor sporturi, de la handbal sau fotbal, până la rugby, baschet și volei. Foarte multe asociații sportive și cluburi, atât din mediul rural, cât și din orașe precum Timișoara, Ploiești, Craiova, Cluj sau Iași, au beneficiat de această acțiune, desfășurată sub numele „Mingi pentru suporteri”.
Fundația Alexandrion și Alexandrion Group au continuat și în anul 2018 colaborarea cu diverse cluburi din sportul românesc. Pentru fotbal, partenerii au fost cei de la Universitatea Craiova, ASU Politehnica Timișoara și Petrolul Ploiești. Handbalul, rugby-ul sau poloul pe apă au fost susținute prin colaborarea cu Clubul Sportiv Steaua, în timp ce Turul Ciclist al Sibiului și Academia de Tenis Victor Hănescu au fost sprijinite pentru disciplinele sportive aferente.
În 2018 au fost peste 200 de acțiuni dedicate susținerii sportului din România, Gala Trofeelor Alexandrion, ajunsă la ediția cu numărul trei în 2018 și dedicată recompensării financiare a celor mai buni sportivi din România, fiind doar unul dintre exemple. În 2019, pe 7 februarie, urmează ediția cu numărul patru a acestei Gale, singurul demers privat de asemenea anvergură dedicat sportului românesc și celor mai bune rezultate ale sportivilor din anul în curs.
Susținerea evenimentelor și proiectelor dedicate sportului este o preocupare permanentă a Fundației Alexandrion și a grupului Alexandrion, iar exemple de astfel de proiecte și evenimente desfășurate în 2018 sunt nenumărate: Sports Business Academy – ASE București, Centenarul Fotbalului Românesc, Cupa Daniel Prodan, Turneul Campionilor RTP, Ploiești Basketball, SPORT a la IAȘI, Campionatul Mondial de Fotbal al Jurnaliștilor, Cupa Rig la Crap ediția XXIV, Tabăra „Train Like a Pro”, Tudor Tennis Trophy, Forumul Sportului Românesc, Ziua Alexandrion-Roma 2018, 100 – Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc, Turneul lupilor și multe altele.
Mai mult, în cadrul Galei Fotbalului Românesc dedicată anului 2018, Alexandrion Group a câștigat Premiul Special pentru cea mai importantă companie care susține fotbalul din România.