Fundaţia Alexandrion anunţă laureaţii celei de-a X-a ediţii a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu. În cadrul galei au fost premiaţi oameni care au avut realizări notabile în anul precedent sau care şi-au construit cariere de excepţie în şapte domenii: film, istorie, teatru, arhitectură, arte plastice, literatură şi muzică. Gala a avut loc la Hotelul Alexandrion Experience din Sinaia.

Gala va fi difuzată pe 18 noiembrie, de la ora 23:00, pe Digi24 TV.

Dr. Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Alexandrion Group & Fundaţia Alexandrion a spus: “Cei zece ani au trecut foarte repede. Îmi amintesc foarte bine prima ediţie. Am început de la dorinţa de a le mulţumi oamenilor care au o contribuţie semnificativă la evoluţia culturală şi ştiinţifică a României, aşa cum a avut Constantin Brâncoveanu.  Am început în România şi am continuat cu ediţii internaţionale. Am văzut de multe ori bucurie în ochii marilor noştri actori, muzicieni, istorici, arhitecţi, pictori, medici, economişti, pe care i-am premiat în România. Si am văzut chiar şi lacrimi în ochii românilor extraordinari care trăiesc în străinătate şi pe care am mers să îi premiem acolo unde trăiesc, iar ei nu se aşteptau la această recunoştere. Toate aceste reacţii şi faptul că reuşim să aducem în prim plan proiecte şi oameni care sunt la cel mai înalt nivel, care îi pot inspira pe cei din jur, sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-am avut cu această gală.”

Laureații Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu 2023 sunt:

  • Ada Hausvater, Teatru: Premiu pentru leadership în teatru și prezență remarcabilă a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara în cadrul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii’’;
  • Mircea Platon, Literatură: Premiu pentru prezență remarcabilă în anul 2022 ca poet și eseist;
  • Dorel Vişan, Film: Premiu pentru cariera de excepție;
  • Doina Rotaru, Muzică: Premiu pentru cariera de excepție;
  • Ștefan Pelmuș, Arte plastice: Premiu pentru cariera de excepție;
  • Daniel Zielinski și Maximilian Zielinski, Arhitectură: Premiu pentru lucrarea finalizată în anul 2023: “Locuințe colective în strada Rabat 10-14”;
  • Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Istorie: Premiu pentru lucrarea „Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare (boierești) din Transilvania între secolele al XIV-lea și al XVI-lea”.

Fundaţia Alexandrion a acordat trei premii speciale unor oameni recunoscuţi pentru eforturile lor semnificative în sprijinirea comunității din care fac parte:

  • Preafericitul Raphaël Bedros XXI Minassian, Catolicos și Patriarh Armeano-Catolic al Casei Din Cilicia: Premiu special pentru contribuția la pace și dialog religios în Orientul Mijlociu;
  • Can Arap: Premiu special pentru eforturile depuse în sprijinul victimelor cutremurelor care au afectat Turcia și Siria în februarie 2023;
  • Dr. Lisa Liberatore: Premiu special pentru contribuția adusă în sprijinirea adulților cu autism, în colaborare cu Biserica Greco-Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Hamptons (New York, SUA).

Începând cu acest an, Fundația Alexandrion va acorda un premiu Matei Brâncoveanu, dedicat uneia dintre categoriile distinse în cadrul Galei Constantin Brâncoveanu. Prin intermediul acestui premiu, Fundația Alexandrion recunoaște eforturile și potențialul extraordinar al celor aflați la început de carieră, care au demonstrat abilități deosebite sau au gestionat cu succes proiecte inedite. 

În acest an, premiul a fost acordat la categoria istorie lui Lucian Vasile pentru lucrarea „Războiul Spionilor. Acțiunile secrete ale exilului românesc la începutul comunismului”.

Juriul din acest an a fost prezidat de Preşedintele Prof. Univ. Dr. Daniel David, membru al Academiei Române, Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, psiholog și Vicepreşedintele & jurat arte plastice Ștefan Râmniceanu – pictor, sculptor, poet, cineaste şi a fost format din Prof. Univ. Dr. Ludmila Patlanjoglu, teatrolog, istoric și critic de teatru; Prof. Dr. Nicolae Iliescu, scriitor, eseist și publicist; Magda Mihăilescu, critic de film; Sorina Goia, muzicolog; Prof. Univ. Dr. Marian Moiceanu, Rector al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și arhitect; Prof. Dr. Constantin Corneanu, istoric și Președintele Consiliului Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu’’.

Ceremonia de premiere a inclus momente artistice susţinute de soprana Irina Baianţ, pianistul Marius Deneş și grupul de crossover Brio Sonores, acompaniaţi de Orchestra Simfonică București, condusă de dirijorul Andrei Tudor. 

Mai multe informații despre editiile anterioare ale Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu sunt disponibile online pe www.fundația-alexandrion.ro.

***

Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani. Fundația Alexandrion urmează evoluția Alexandrion Group. Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate. De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.