Fundația Alexandrion anunță anularea Dezbaterilor de la Sinaia, ediția a IV-a
București, 9 martie 2020 – Fundația Alexandrion anunță anularea evenimentului Dezbaterile de la Sinaia, ediția a IV-a, care urma să se desfășoare pe datele de 20, respectiv 21 martie 2020, la hotelul New Montana din Sinaia, având invitați de pe tot mapamondul.
Fundația Alexandrion a luat decizia de a anula acest eveniment, susținând astfel evitarea răspândirii virusului COVID-19. Această decizie a fost făcută, de către Consiliul Director al Fundației Alexandrion, pentru a nu expune un număr ridicat de persoane, din diferite țări, atât de pe continentul european, cât și de pe cel american, la riscuri asociate răspândirii rapide a coronavirusului.
Evenimentul ”Dezbaterile de la Sinaia” urma să ajungă în această primavară la cea de-a IV a ediție . În luna martie 2020 tema supusa dezbaterii era : Uniunea Europeană și perspectivele ei. În cadrul acestor sesiuni de comunicare expun opinii și puncte de vedere economiști, juriști, istorici, filosofi, profesori, medici, nume consacrate și experți în diverse domenii de interes.
Primele trei ediții ale acestui eveniment au avut ca teme: ”Statul de drept. Premise, condiții, funcționare”, ”Economia Estului. – Postausteritate și perspective” și ”Criza educației. Indicatori de stare”. Primele două ediții pot fi urmărte de cei interesați în volumele editate de către Editura Meteor. Ultimul volum, corespondent ediției Dezbaterilor de la Sinaia din anul 2019, urmează a fi publicat in luna martie anul curent
Despre Fundația Alexandrion
Fundația Alexandrion a fost înființată ca urmare a numeroaselor activităţi sociale desfăşurate de firmele din cadrul Alexandrion Group. Astfel, proiectele de responsabilitate socială ale companiei au fost preluate şi au început să fie desfăşurate sub umbrela Fundaţiei Alexandrion de peste 20 de ani. De-a lungul timpului, Fundaţia şi-a pus amprenta și în susţinerea performanţelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion, care onorează performanța internațională a sportivilor români, au ajuns în 2020 cea de-a cincea ediție. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român la Olimpiadele din 2004 de la Atena, din 2008 de la Beijing şi din 2012 de la Londra. Sprijinul acordat s-a concretizat în crearea unor condiţii de pregătire de înalt nivel care să le permită tinerilor sportivi obţinerea unor rezultate cât mai bune. Totodată a fost promovat un stil de viaţă sănătos, în care sportul ocupă un loc important.
Contact: Valentin Popescu, Director de Marketing Sportiv și Comunicare
Email: valentin.popescu@alexandrion.ro