Într-un efort de a stabiliza în România un cadru de dezbateri de cel mai bun nivel, Fundația Alexandrion a inițiat Dezbaterile de la Sinaia.
Primele trei ediții au avut ca teme Statul de drept. Premise, condiții, funcționare(2017), apoi Economia Estului. Postausteritate și perspective(2018) și Criza educației. Indicatori de stare și soluții(2019).Pandemia Covid-19 a împiedicat desfășurarea ulterioară aDezbaterilor de la Sinaia.
Lucrările primelor trei ediții pot fi cunoscute de cei interesați în volumele care s-au editat de către Editura Meteor din București, respectiv Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.
Fundația Alexandrion organizează, în zilele de 27-28 ianuarie 2021, a patra ediție a Dezbaterilor de la Sinaia.Dezbaterea va avea loc în sistemul online, în gestiunea Fundației. Participanții vor primi link-ul din partea organizatorilor.
Tema ediției a patra este Uniunea Europeană și perspectivele ei.
La dezbateri participă economiști, juriști, istorici și filosofi de prim plan, responsabili de politici europene,experți.Dezbaterile de la Sinaia sunt accesibile publicului interesat.
Cum se știe, crearea Uniunii Europene a fost unul dintre evenimentele de cotitură ale istoriei postbelice. Un alt actor de magnitudine neobișnuită a urcat pe scena istoriei cu realizări dintre cele mai importante. Lunga perioadă de pace din Europa, transformarea frontierelor rigide în frontiere simbolice, dezvoltarea competitivă a multor părți ale continentului, noua amploare a schimburilor, facilitarea circulației persoanelor, o nouă conștiință culturală sunt printre realizările certe.
Odată cu criza Greciei, cu Brexitul, cu repoziționări ale statelor din Europa Centrală, ale Italiei a devenit evident că Uniunea Europeană are de rezolvat probleme noi. Uniunea Europeană de astăzi nu mai este cea de odinioară. Proiectul fondatorilor ei rămâne reper, dar măsura realizării lui este în discuție.
Fenomene istorice noi – globalizarea, noua constelație a supraputerilor lumii, digitalizarea, expansiunea nanoștiințelor – sunt „provocări” pentru orice țară din lume. Ele obligă la dezvoltări noi în materie tehnologică, economică, instituțională, la reglementări de drept în domenii noi ale vieții, la reconfigurări culturale.Este responsabil și oportun ca starea actuală și perspectivele Uniunii Europene să fie examinate precis, riguros și sistematic în cadrul unei dezbateri internaționale și naționale lărgite.
Dezbaterile de la Sinaia , în ediția a patra, vor aborda tema pe parcursul a patru jumătăți de zile, după cum urmează:
Ziua de 27 ianuarie 2021
Ora 9.00: Prezentarea de către Serviciul mediatizare al Fundației Alexandrion a volumelor tipărite ca urmare a Dezbaterilor de la Sinaia
Ora 9.20: Deschiderea Dezbaterilor de la Sinaia
Cuvântul domnului Nawaf Salameh, Chairman al Alexandrion Group, președintele Fundației Alexandrion
Cuvântul domnului Stelios Savva, CEO Alexandrion Group, Prim-vicepreședintele Fundației Alexandrion
Cuvântul introductiv al prof.dr.Andrei Marga, (f) rector, ministru al educației naționale și ministru al afacerilor externe, vicepreședinte al Fundației Alexandrion: Perspectivele Uniunii Europene în 2021
Ora 10.00: Dezbaterea pe subtema: Proiectul și realizările Uniunii Europene
Reconfigurarea proiectului European
Premizele istorice ale proiectului european. Aspirații, împliniri și neîmpliniri
HOMO EUROPAEUS ȘI IDEEA DE IDENTITATE MULTIPLĂ
Ora 15.00: Dezbaterea pe subtema: Competitivitatea economică și tehnico-științifică a Uniunii Europene
Noua normalitate: provocari ale globalizarii in era post covid.
Ora 17.30: Dezbaterea pe subtema: Libertățile, drepturile și democrația în Uniunea Europeană
Libertățile,drepturile și democrația în Uniunea Europeană.
Diplomația culturală română în concertul Uniunii Europene
Ziua de 28 ianuarie 2021:
Ora 9.00: Dezbaterea pe Subtema: Uniunea Europeană în lumea globalizată
Pilonul drepturilor sociale in UE
Modelul economic romanesc in Uniunea Europeana.Romania-U.E.-Orizont 2040
Biserica Ortodoxă și provocările globalizării
Autoritate și legitimare în dialogul judiciar transnațional. Noi centre de putere ale guvernanței globale.
Orele 15.00: Dezbaterea pe subtema: Alternativele și perspectivele Uniunii Europene.
Dilemele Europei: înapoi la Europa-piață sau înainte spre Europa-putere; Europa germană sau Statele Unite ale Europei; o federație de națiuni concert al națiunilor
Republica Moldova – dimensiunile disensiunilor geopolitice in intentiile de integrare in UE
Dimensiunea spațială a Uniunii Europene. Transformări și perspective
Despre Brexit dintr-o posibilă perspectivă hegeliană
Ora 19. Închiderea ediției a patra a Dezbaterilor de la Sinaia