alexandriongroup.com

Afaceri de succes in slujba comunitatii

Descriere proiect

In perioada 2003 – 2005 grupul de firme Alexandrion, prin Fundatia Alexandrion Group, a initiat in cadrul programului “Saptamana afacerilor de succes” un proiect de responsabilizare sociala al companiilor intitulat “Afaceri de succes in slujba comunitatii”. Obiectivul acestui proiect l-a reprezentat sensibilizarea oamenilor de afaceri cu privire la nevoile sociale ale comunitatii din care fac parte si necesitatea ca acestia sa se implice in rezolvarea lor.
Programul s-a derulat la nivelul intregii tari, fiind sprijinte institutii si ONG-uri din 13 judete. Sprijinul a constat in finantarea unor programe educative, in dotarea si amenajarea de spatii personalizate de tip familial pentru copiii aflati in regim rezidential sau de zi in centre specializate, precum si in asigurarea unor produse de baza pe termen lung.
Printre institutiile si organizatiile care au beneficiat de acest sprijin se numara: Hospice “Casa Sperantei” din Brasov, “Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul in Dificultate" si "Fundatia Copii in Dificultate" din Pitesti, Complexul de Servicii Comunitare “Prichindelul” din Sibiu, Serviciul de Ambulanta Judetean Constanta, “Complexul de Servicii Sociale Irene si Stuard” din Galati, “Adapostul de Zi si de Noapte pentru Copii Strazii” Timisoara, Sectia de dializa din cadrul Clinicii de Pediatrie II din Cluj, Centrul de primire copii in regim de urgenta din Iasi, Centrul de Ingrijire si Asistenta Mislea si Centrul de Plasament Sinaia din Prahova, Crucea Rosie Brasov etc.
In cadrul acestui proiect, Fundatia Alexandrion Group a identificat si sprijinit organizatii care, in comunitatea unde isi desfasoara activitatea, ofera un model prin felul in care s-au implicat in sistemul de protectie sociala si prin profesionalismul de care dau dovada. Am dorit astfel ca, prin exemplu propriu, sa convingem si alte companii de succes sau fundatii corporatiste sa se alature acestui demers de responsabilitate sociala si sa dezvolte parteneriate cu ONG-urile locale.

developed by OPUSDESIGN